ZuZu Concept

e la artă fotografică

ascultă folk

are un râs criminal

şi ochi de căprioară

încă mai ascultă plăci de vinil

şi nu mă plictiseşte.

ştiu asta pentru că am parcurs jumătate din Cluj fără să ne dăm seama.

uneori se dă cu snowboard-ul

iar în timpul liber îl citeşte pe Nichita Stănescu.

e adorabilă şi o să am grijă să nu-mi citească blogul niciodată

Astăzi am primul examen din sesiune, la chimie. N-am emoţii, toţi au spus că e uşor, însă nu-mi fac mari speranţe: niciodată nu mi-a plăcut chimia.

Oricum, ceea ce mă interesează sunt celelalte examene mai ales Mecanica sau Algebra. La acelea mă mulţumesc şi cu 5.

Luna asta e una specială: fără nopţi pierdute şi fără întâlniri(nu că aş fi eu cel mai mare gagicar, dar vreau să fiu complet concentrat).

update: trecut.

Am doi foarte buni prieteni: Fafa şi Turcu. Cu ăştia doi m-aş duce oriunde şi am un sentiment de adâncă împlinire când suntem doar noi trei şi încă 15 beri pe masă. Acum ne vedem mai rar, eu cu Fafa la facultate în Cluj, Turcu la muncă în Câmpia Turzii…e greu. Dar e bine şi aşa.
Pe Fafa l-am mai menţionat pe blog.

Turcu, Fafa şi eu

Despre Turcu(îi zicem Turcu pentru că aşa îl cheamă: Turc Cătălin) n-am avut până acum răgazul să scriu. Dar o fac acum:

Turcu e un om dintr-o bucată. Spun asta pentru că din anumite motive el a trebuit să fie bărbatul în casă. S-a descurcat cum a putut, şcoala nu i-a prea plăcut(a terminat profesionala) şi acum e chelner la un restaurant din Câmpia.

După colindat, mi-a făcut o mărturisire: “-Măi Boare(mă cunoaşte de prea mult timp ca să-mi zică ZuZu), să ştii că-s fericit. Am servici, am un tavan deasupra capului, am ce mânca, ce bea, am o fată pe care o iubesc, eu nu vreau mai mult. Îs fericit şi mulţumit.”

Şi apoi m-am gândit la mine. Cu facultatea, cu oamenii din jurul meu, cu întrebările mele, e destul de greu. Uneori mă gândesc că era o curbă la dreapta care ducea direct spre fericire şi-am ratat-o mergând tot înainte ca boul. Sunt zile în care mă gândesc că ar fi trebuit să fac şi eu o amărâtă de profesională, să mă angajez undeva şi să-mi văd de un trai modest, iar singura întrebare care mi-aş fi pus-o să fie: “-De ce chinezoaicele o au nerasă în filmele porno?”

Dar eu niciodată n-am fost în stare să merg pe drumul lui. În generală, eram băiatul acela care se întreba speriat ce vor zice ai lui dacă ia sub 10 în teză.

Însă nu mă plâng foarte mult. Sunt ceea ce sunt tocmai pentru că am fost băiatul acela speriat. Precum un pom pe care-l legi de un par ca să nu crească aiurea, am devenit acum drept. Sau încerc să fiu. E viaţa pe care mi-am ales-o. Implică multe riscuri, nimeni nu-mi va garanta că după toate astea voi fericit. Dar înapoi nu mă mai pot întoarce.

Şi totuşi, uneori îl privesc pe Turcu şi-l invidiez, dar mă bucur pentru el fiindcă face parte din trepiedul acesta al prieteniei pe care îl completez eu cu Fafa. Pentru prieteni:

Într-un interval de 10 de secunde un om poate trece de la bucurie la tristeţe.(şi reciproca e valabilă)

[photo: aussiegall's]
Lucrul acesta îl poţi observa uşor la copilul mic care se loveşte din greşeală şi se apucă de plâns. Ce face mama? Îl ia în braţe, îl alintă puţin şi gata: a şi uitat că s-a lovit.

Copilul creşte mai mare. Merge cu clasa în excursie unde o întâlneşte pe Maria. O fată mişto de care se îndrăgosteşte. Dar excursia se termină, băiatul vine acasă şi deşi suferă câteva luni, după un an o va uita. Va rămâne probabil o amintire, însă o amintire ce nu-i va mai trezi niciun sentiment.

Băiatul ajunge adolescent. Devine un singuratic şi trist. Însă toată tristeţea îi va trece dacă va asculta pentru câteva secunde un Johnny B. Goode, iar toate neajunsurile din dragoste vor părea atât de mici când îl va asculta pe Sam Cooke.

Şi deşi va creşte mai mare şi va deveni adult, stările interioare vor rămâne tot precum vremea din Londra.
Va avea zile gri şi bacoviene, frumoase, albastre şi roz, aiurea, plictisitoare, iarăşi gri ş.a.md.

Şi atunci:

Mai avem noi dreptul de a ne urla durerea, de a ne trâmbiţa dragostea când ştim că toate sentimentele sunt atât de fragile?

Că un preot nu-şi merită banii care-i ia.

Probabil am avut prea mult timp liber că altfel nu-mi explic. Încă sunt straight, dar m-am abonat la RSS-ul blogurilor de mai jos. De ce? Naiba să mă ia dacă găsesc o explicaţie corect bărbătească…

Ca să vă lămuriţi(masculii) şi să vă minunaţi(femelele):

• PIKU- gentuţe, cercei…
• Kitten-handmade tees
• Vintage Lover’s Pub
• My Grandma’s Backyard

Lucrurile de mai jos sunt puţine şi realiste. Dar să nu înţelegeţi că doar atât vreau să fac în 2009. Am pus doar atâtea pentru că vreau să am un număr de scopuri obligatorii pentru 2009.

Aşadar:

• Să-mi iau toate examenele.
• Să renunţ la fumat.
• Să citesc 20 de cărţi.
• Să lucrez la vară.
• Să văd 50 de filme.
• Să mă obişnuiesc să mă trezesc la 6 dimineaţa în fiecare zi.
• Să dansez pe Frank Sinatra cu o fată.
• Să-mi fac 10 prieteni noi.
• Să chefuiesc până dimineaţa, apoi să merg la un examen.
• Să vizitez Sibiul.
• Să-mi păstrez blogul şi în 2009.
• Să mă reapuc de dansuri.

Tocmai am ajuns acasă. Nu, nu mă întrebaţi cum am ajuns să-mi petrec revelionul la cabană la munte

M-am bucurat să-mi încep noul an între prieteni. Şi da, mai dai şi de miracole spontane.

“Nu te gândi la ce n-ai făcut, gândeşte-te la ce ai făcut!”  O prietenă

[photo: abbietabbie]

Ca orice an şi 2008 a fost cu bune şi rele. Însă a avut ceva special: multe evenimente mai importante faţă de cele din alţi ani. Mai jos, am făcut o listă cu evenimentele importante pentru mine din 2008:

• Am participat la Blog The Theatre. Dacă cineva mi-ar fi spus în ianuarie că în mai voi merge în Austria, i-aş fi râs în faţă. Mă bucur că am avut ocazia să văd un oraş frumos, să cunosc oameni interesanţi şi să mă simt răsplătit pentru pasiunea mea.
• Locul 3 la Premiile de Excelenţă. Dacă nu ştiaţi, sunt printre tinerii promiţători, luând locul 3 la categoria Cel mai promiţător tânăr. Dacă tot scriu despre asta ţin să-i mulţumesc lui Gelu Florea pentru articolele din Ziarul Obiectiv despre mine. A fost singurul care a amintit despre proiectul teatrului Bulandra în presa locală.
• Mi-am luat bacul cu 9,42. Având în vedere că am început să învăţ doar din martie, am fost satisfăcut de medie. Acum, pentru cei care daţi bacul anul acesta, nu vă recomand deloc să vă apucaţi de învăţat din martie. Pentru asta trebuie să fiţi norocoşi şi inconştienţi.
• Am intrat la facultate. La Poli, la Inginerie Electrică. A fost prima mea opţiune şi cred, singura convenabilă.
• Mi-am făcut noi prieteni. Pe lângă flotantul de Cluj, mi-am făcut şi o grămadă de prieteni şi cunoştinţe. A fost reconfortant să împrospătez feţele din jurul meu.
• I-am spus unei fete că o iubesc. Pentru prima dată. Din păcate s-a terminat prost, dar nu regret ce am spus
• Am învăţat lucuri noi. Oamenii care au picat întâmplător în viaţa mea m-au învăţat o grămadă de lucruri. De exemplu, am învăţat să las aroganţa deoparte, să-mi apreciez prietenii şi să-mi fac timp pentru familie. O grămadă de păreri au fost revizuite şi cred că acum după un an, mi-am schimbat  mult viziunea despre anumite lucruri.

Dezamăgiri: n-am plecat nicăieri în vacanţa de vară, am citit foarte puţin, prea puţin timp pentru mine (sau timp irosit pe chestii neimportante), am renunţat la dansuri, n-am reuşit să renunţ la fumat şi am avut nişte sărbători plictisitoare…Cam atât, în rest tot la fel de interesant, amuzant şi şarmant am rămas

Aici trag linie. Cam atât am avut de spus despre evenimentele importante din 2008. Deasemenea e ultimul articol din anul acesta. La anul, primul articol va fi despre ce vreau să fac în 2009. Până atunci, sunt curios vouă cum v-a fost anul? şi vă doresc:

Un An Nou Fericit!

[photo: IuliaL]
Aveam o foiţă mişto de fâş prin liceu. M-a purtat prin nişte vremuri foarte, foarte frumoase.

Nelipsit de blugii luaţi de Crăciun sau de Paşti (singurele momente în care îmi schimbam blugii de altfel) adoram să calc pe asfaltul încă ud de ploaia din seara precedentă. Şi dacă aveam noroc şi de soare, drumul spre liceu era ceva bestial.

Îmi plăcea să vin prin centru. Astfel puteam trece să-mi cumpăr 3 ţigări la bucată şi-un pachet de chibrite(1 ron) de la chioşcul de lângă gang. Şi eventual îl mai sunam pe Mâţa să-l anunţ că-l aştept afară, sau mă suna el invitându-mă la cafea.
-Mă nu vin că am info şi tre’ să pun pe blog! Aveam un cd pe care l-am inscripţionat de n-şpe mii de ori cu texte-n word pentru blog. Încă mai văd plicul ros în care-l ţineam. Pe atunci nu aveam net…
-Las că vii şi-ţi pui la mine! Şi cu asta se rezolva totul.

Şi a fost o noapte când am ascultat la nebunie melodia de mai jos. Chiar doream să ajung la radio atunci. Să mă “fut în toţi oamenii falşi, în pizdele ipocrite şi zugrăvite precum Aurica din Enigma Otiliei”.

Eram atât de teribilist, atât de adolescent. Doamne cât am iubit liceul…